Și după dietă, potopul. Glumim. De fapt, ceea ce trebuie să faci după Sărbători, este să urmezi o scurtă dietă pentru detoxifiere, astfel încât organismul tău să își revină și să scapi de kilogramele acumulate în perioada vacanței. Ușor de zis, greu de făcut, nu-i așa? Ei bine, nu, nu este chiar așa. Tot ce îți trebuie este puțină determinare, și, pe ici, pe colo, un pic de disciplină. Gândește-te că vrei să îți cumperi o pereche superbă de jeanși care nu îți vin sau că trebuie să încapi în costumul de ski. Asta da, determinare!
Așadar, ce trebuie să faci pentru a-ți curăța organismul după Sărbători?
1. În primul rând, trebuie să renunți la alcool, cafea și ceai negru. Ceaiul negru știm că nu va fi o problemă, însă cafeaua, care, cel mai probabil, face parte din rutina ta, chiar trebuie lăsată, iar de alcool nici nu mai zicem. Așadar, poate ar fi bine să nu te întorci din vacanță cu țuică și vin de la părinții tăi, dacă știi că te va tenta prezența lor în frigider. Bea, în schimb, apă plată și ceaiuri din plante, cum este ceaiul verde. Te vor ajuta să îți cureți ficatul și rinichii.
2. Renunță la alimente procesate, cele cu aditivi, coloranți sau conservanți. Adică… mai bine de jumătate din produsele pe care le cumperi, în mod normal, din supermarket. Cel mai bine este să consumi alimente organice, baza fiind cerealele, fructele și legumele. Iar dacă după atâția cârnați și atâtea sarmale îți vine greu să renunți la carne, nu trebuie neapărat să faci asta, dar să consumi carne slabă, cum este cea de curcan, ori pește proaspăt.
3. Prepară-ți cât mai multe sucuri naturale din fructe și legume, pe care să le consumi pe parcursul zilei. Adaugă ghimbir sau mentă și nu uita să le bei cât sunt proaspete.
4. Ține cont de faptul că sportul este cel mai bun aliat al dietei, fie că urmezi una de slăbire, fie că vrei doar să îți detoxifici organismul. Așadar, încearcă să faci sport de cel puțin două ori pe săptămână, dimineața sau seara, cum îți este ție mai ușor. Îți vei ajuta organismul să elimine toxinele, vei accelera metabolismul, vei slăbi mai repede și vei reuși să te menții în formă. Cu alte cuvinte, pune banii deoparte, pentru că blugii ăia sunt practic ai tăi!
Ce trebuie să reții?
Lista cu alimente interzise cuprinde: prăjeli, grăsimi, mezeluri, afumături (da, chiar și carnea de la țară), dulciuri (inclusiv prăjiturile mamei), zahărul alb din orice aliment, pâinea albă și pastele pe bază de făină albă, alimentele cu aditivi, celebrele E-uri, băuturile nenaturale, mai ales cele carbogazoase, cafeaua, alcoolul, uleiul rafinat și chiar sarea.
Da, știm, sună drastic. Dar, pe de altă parte, te poți delecta cu:
- Nuci, semințe, cereale integrale
- Fructe proaspete sau uscate și legume nepreparate
- Iaurt slab, brânză de vaci, chefir
- Orez brun, acompaniat, eventual, de legume
- Supe de legume, în special cele ce conțin ceapă, roșii, ciuperci, chimen, pătrunjel, țelină, varză
- Salate cu legume și brânză slabă
- Smoothie-uri sau fresh-uri din fructe proaspete
- Pește proaspăt
- Ulei de măsline, presat la rece, pe care îl poți adăuga în salate
- Miere, mai ales ca înlocuitor al zahărului
- Apă, foarte multă apă, pentru că nu degeaba i se spune izvorul vieții și al tinereții
Încearcă să ții o dietă pentru detoxifiere de cel puțin două ori pe an, atât pentru a te menține în formă, cât și pentru a-ți ajuta organismul să fie cât mai sănătos. Iar dacă nu reușești singur/ă, convinge-ți colegul sau colega de cameră și pășiți împreună pe drumul detoxifierii. Vă veți mulțumi reciproc mai târziu. 🙂