morgan randall
Arta aduce prietenie la International House Berkeley
6 February 2017
Redirecționează 2% din impozitul pe venit pentru viitorul copilului tău
13 March 2017

9 pași simpli pentru a fi eco-friendly

Cu siguranță ai auzit până acum de trendul eco, cel care a ajuns, de câțiva ani, să fie una dintre principalele preocupări ale marilor companii, dar și ale oamenilor de rând, deopotrivă. Dacă ți-ai pus, măcar o dată, întrebarea “cum pot să fiu și eu eco?” și te interesează mediul în care trăiești, atunci, de acolo până la a fi cu adevărat eco friedly sunt doar câțiva pași. Află care sunt aceia și învață cum poți proteja natura și planeta în fiecare zi, având, în același timp, un stil de viață mai sănătos!

 

Poate că pare nesemnificativ, dar schimbarea începe cu gesturi mici. Și simple, de altfel. Iată câteva:

 

1. Oprește apa în timp ce te speli pe dinți. Un alt lucru util pe care îl poți face este să optezi pentru dușuri rapide. În felul acesta, nu iroseși apa și factura va fi mult mai mică. Dacă te pregătești să pleci peste weekend, asigură-te de două ori că ai oprit apa, pentru a evita surprizele neplăcute.

 

2. De câte ori pleci din cameră, stinge lumina. Asta nu înseamnă că trebuie să îți lași colegul pe întuneric. 🙂 Dar, când nu mai e nimeni, asigură-te că ai stins lumina. Din nou, consumul redus de energie nu ajută doar planeta, ci și buzunarul tău.

 

3. Consumă hârtie mai puțină. Știm, e greu, mai ales în sesiune, când ai nevoie de cursuri și materiale pentru studiu scrise pe hârtie, pe care să le citești ușor și pe baza cărora să înveți. Poți, spre exemplu, să scrii și pe față, și pe verso, pentru a reduce cantitatea de hârtie consumată, iar apoi, nu o arunca dacă nu mai ai nevoie de ea, cel mai bine este să o reciclezi.

 

4. Încearcă, pe cât posibil, să cumperi băuturi (sucuri, apă etc.) ambalate în cutii de carton sau în sticle, evitându-le pe cele în ambalaje de plastic sau cutii de aluminiu. Plasticul este foarte dăunător pentru mediu și se descompune în aproximativ 500 de ani… Dacă îți cumperi, totuși, băuturi ambalate în astfel de recipiente, reciclează-le.

 

5. Folosește becuri ecologice. Acestea rezistă mai mult și consumă mai puțin. Sunt foarte avantajoase, mai ales dacă te gândești că le vei schimba mult mai rar decât în cazul becurilor normale.

eco friendly

6. Curățenia este foarte importantă pentru mediu. Dar și pentru sănătatea ta. Așadar, de ce să nu o faci? 🙂 Încearcă să îți menții camera cât mai curată, mai ales dacă pleci din oraș pentru câteva zile, iar atunci când duci gunoiul, lasă-l numai în spațiile special amenajate, adică la coșurile de gunoi.

 

7. Scoate din priză încărcătorul de telefon după ce l-ai folosit, plus toate celelalte electrocasnice. Reduci consumul, mărești “speranța de viață” a produselor și te asiguri că nu se poate întâmpla niciun accident din cauza scurtcircuitelor sau a fluctuațiilor de tensiune. Când te pregătești să pleci din oraș, verifică de două ori dacă ai scos toate electrocasnicele din priză.

8. Mergi cu mașina? Mai schimb-o, din când în când, cu bicicleta sau mergi chiar pe jos. Cu cât sunt mai puține mașini pe drum, cu atât se reduce poluarea. Iar prin simplul gest de a merge mai rar cu mașina, poți contribui și tu la reducerea poluării. În plus, campusul îți pune la dispoziție și parcare pentru biciclete.

 

9. Când faci cumpărături la supermarket, nu trebuie să iei atâtea pungi de plastic, mai bine îți iei pungi de pânză, pe care le poți reutiliza.

 

Practic, cuvintele cheie pentru a fi mai eco friendly sunt: reduce, reutilizează și reciclează. Simplu, nu-i așa? 🙂 Încearcă și tu să îți schimbi puțin stilul de viață și să ajuți mai mult mediul în care trăiești, începând cu cele mai mici lucruri și gesturi. Vei vedea că nu e deloc greu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la bara de unelte