West Gate Studios a găzduit Marți, 20 Octombrie, începând cu ora 19, în Art Café, conferința “I speak IT”, conferință în cadrul căreia s-a pus accent pe antreprenoriat în randul tinerilor din domeniul IT.
Invitații din acest an au fost :
Adrian Balcan – fondator al companiei The Webminer, companie ce oferă servicii variate, de la achiziție de date și prelucrare, până la analize complexe, precum soluții de monitorizare a prețurilor online.
Ionuț Budișteanu – informatician și inventator român, cunoscut pentru câștigarea marele premiu Gordon E. Moore, obținut la concursul “Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF 2013)” organizat în SUA, una dintre cele mai importante competiții de știință și inginerie pentru liceeni din lume, în prezent fondatorul unui start-up, VisionBot. De asemenea, în 2013, Ionuț a fost inclus în topul 16 al celor mai influenți tineri din lume, realizat de publicația americană TIME.
Radu Constantinescu – profesor la Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, care în 2007 a pus bazele Qualitance alături de Ioan Iacob, o companie de consultanţă şi testare software. În prezent, portofoliul de clienţi al companiei este divers, având chiar companii care îşi desfăşoară activitatea în Sillicon Valley.